Al treilea volum din Tetralogia Napolitană
În liniștea cea mai deplină sau în mijlocul evenimentelor tumultuoase, atunci când ne simțim în siguranță sau în pericol, când suntem nevinovați sau imorali, suntem o mulțime formată din ceilalți.Iar această mulțime e cu siguranță o binecuvântare pentru literatură.
Elena Ferrante
În al treilea roman al Tetralogiei Napolitane, Elena şi Lila, cele două fete cu care cititorii au făcut cunoştință în Prietena mea genială, au devenit femei.
Lila şi-a părăsit soțul şi confortul material, iar acum munceşte în condiții foarte dure. Elena a studiat la Școala Normală din Pisa şi a publicat un roman de succes, care i-a deschis uşile saloanelor selecte. Amândouă au refuzat să se complacă într-o viață plină de nefericire, ignoranță şi supunere, îmbrățişând în schimb numeroasele oportunități ale anilor ’70. În continuare le leagă o prietenie profundă, de nezdruncinat.
Încă de la apariția romanului Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în așa-numita „febră Ferrante". Este considerată una dintre cele mai puternice prozatoare contemporane, o stilistă desăvârșită, cu o intuiție artistică ieșită din comun, care a câștigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – și a unor critici importanți precum James Wood, John Freeman sau Eugenia Williamson. Dar, fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare ce le vorbește într-un stil plin de frumusețe și de forță despre sentimentul de apartenență, despre relațiile umane, dragoste, familie și prietenie.