citatecărți.ro

Matei Călinescu

MATEI CĂLINESCU (15 iunie 1934, București – 24 iunie 2009, Bloomington, Indiana) a fost poet, prozator, eseist, critic, teoretician literar și profesor de literatură comparată. După absolvirea Universităţiidin București, secţia engleză (1957), lucrează la Gazeta literară (corector, apoi redactor). În 1963 devine asistentul lui Tudor Vianu la Catedra de literatură universală şi comparată a Universităţii din Bucureşti. În 1973 părăseşte România şi-şi începe cariera universitară la Indiana University din Bloomington, întâi ca Visiting Professor și bursier Fulbright, apoi ca profesor la Catedra de literatură comparată (al cărei șef este între 1996 și 1998). Înaintea plecării în America publică şapte cărţi de critică şi istorie literară, trei volume de poezie şi un roman (Viața și opiniile lui Zacharias Lichter, 1969, încununat în același an cu Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România). În 2016, Editura Humanitas lansează seria de autor Matei Călinescu, care, urmând îndeaproape dorința testamentară a autorului, intenționează să redea, până în 2020, integralitatea scrierilor sale. Până acum au apărut în această serie Un altfel de jurnal. Ieşirea din timp, Portretul lui M, Viața și opiniile lui Zacharias Lichter, Un fel de jurnal (1973–1981), Amintiri în dialog. Memorii (în colaborare cu Ion Vianu), Spre România (2000–2002). Jurnal inedit, Conceptul modern de poezie. De la romant ism la avangardă şi A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii, Eugène Ionesco. Teme identitare și existențiale, Scrisori din exil (corespondență inedită cu Ion Vianu).
Mai mult
Înainte de sfârșit e totdeauna prea devreme
Matei Călinescu