citatecărți.ro

Jorge Luis Borges

Jorge Luis Borges (1899-1986) s-a născut la Buenos Aires, într-o familie înstărită. La scurtă vreme după naşterea sa, călătoreşte alături de familie în Europa. Primeşte încă de mic o educaţie multilingvă.După întoarcerea în Buenos Aires, la douăzeci şi doi de ani, publică primul său volum de poezii, Fervor de Buenos Aires. Continuă să publice apoi, alături de poezii, şi eseuri. În anii ’30 începe să scrie proză scurtă. Publică primul său volum important, Istoria universală a infamiei, la vârsta de treizeci şi şase de ani. Amestecul de realitate şi ficţiune din acest volum va deveni o caracteristică importantă a prozei de mai târziu a lui Borges. Tot în această perioadă, publică două dintre cele mai cunoscute colecţii de povestiri ale sale, Ficţiuni şi Aleph. În anii ’50 devine director al Bibliotecii Naţionale. Odată cu înaintarea în vârstă, vederea îi slăbeşte şi reîncepe să scrie proză scurtă şi poezie. Ultima sa carte, Atlas, o scrie alături de María Kodama, cu care se va căsători cu o lună înainte de moarte. La vârsta de optzeci şi şase de ani, în iunie 1986, încetează din viaţă. În România este cunoscut mai ales datorită volumelor sale de povestiri: Istoria universală a infamiei, Grădina cu cărări ce se bifurcă, Moartea şi busola. La Editura Polirom au mai apărut: Poezii (2005, 2017), Cărţi scrise în doi (2005, 2008), Moartea şi busola. Proză completă 1 (2006, 2015), Cartea de nisip. Proză completă 2 (2006, 2015), Eseuri (2006, 2015), Cartea fiinţelor imaginare (în colaborare cu Margarita Guerrero, 2006), Texte captive (2010), Dialoguri (alături de Ernesto Sábato, 2010), Borges la 80 de ani. Conversaţii. Cărţile şi noaptea (2014), Tangoul. Patru conferinţe (2018), Istoria eternităţii * Evaristo Carriego (2021) și Făuritorul * Ficţiuni * Memoria lui Shakespeare (2021).
Mai mult
Borges despre Borges
Jorge Luis Borges