Ion VIANU. Născut la București în 1934. Studii de filologie clasică, neterminate. Doctor în medicină al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (1960). Psihiatru, cadru universitar al Clinicii de Psihiatrie, București. Voiaje de studii în Germania Democrată, Franța. 1964-1977: Colaborează la Contemporanul, Viața Românească, Luceafărul etc. 1975: Publică un volum de eseuri, Stil și persoană, premiat de Uniunea Scriitorilor, și o Introducere în psihoterapie. 1977: Emigrează, după ce a aderat la Apelul lui Paul Goma. Se stabilește în Elveția, practicând psihiatria. Este prezent în mișcarea pentru apărarea drepturilor omului în România. Începe o activitate de publicist pe subiecte politice care va continua până în ultimii ani, în țară. 1990: Revine din ce în ce mai des în România, unde se reinstalează. Publică, în genuri diverse: memorialistică (Amintiri în dialog – cu M. Călinescu –, Exercițiu de sinceritate, Între violență și compasiune. Amintirile unui psihiatru); romane: Caietele lui Ozias, Vasiliu, foi volante, Paramnezii, Necredinciosul, Amor intellectualis („roman autobiografic”), distins cu mai multe premii, printre care și „Cartea Anului” (2010), și Arhiva trădării și a mâniei. În domeniul eseisticii, publică: Blestem și Binecuvântare, Investigații mateine, Apropieri, Elegie pentru Mihai, Frumusețea va mântui lumea și alte eseuri.