citatecărți.ro

Ioan T. Morar

Ioan T. Morar (n. 13 aprilie 1956, Șeitin, județul Arad) a absolvit în 1981, ca șef de promoție, Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, secția română-franceză. Din 1987 a fost redactorla Viața studențească și Amfiteatru. După 1989 a lucrat la Cuvântul și Alianța Civică. În 1990-1991 a fost redactor-șef la „Varietăți”, TVR. Este membru fondator al Academiei Cațavencu. Între 2004 și 2009 a fost senior editor la Cotidianul. A realizat emisiuni de televiziune, activând, până în 1996, în grupul Divertis. În perioada 2010-2012 a fost consul general la Marsilia. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volumele de versuri Vară indiană (1984; Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor), Fumul și spada (1989), Șovăiala (2000; Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor), Nerușinarea (2003), Paloarea (2010) și Când plouă mă numesc altfel (2021; nominalizat la Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor). Poeziile sale au fost traduse în engleză, franceză, polonă, spaniolă, catalană și maghiară, în antologii și reviste culturale. La Editura Polirom a mai publicat Lindenfeld (2005, 2006, 2013; Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași), Negru și Roșu (2013; nominalizat la Premiul „Cartea anului 2013” al României literare), Cartea de la capătul lumii (2007, 2015), Sărbătoarea Corturilor (2016, 2018; Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România), Șapte ani în Provence (2018; Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din România) și Fake news în Epoca de Aur. Amintiri și povestiri despre cenzura comunistă (2020; Premiul Special al Uniunii Scriitorilor). S-a stabilit în localitatea provensală La Ciotat.
Mai mult
Cînd plouă mă numesc altfel
Ioan T. Morar