Despre Giuseppe Tomasi, duce de Palma și principe de LAMPEDUSA, născut în 1896 la Palermo, fiul său adoptiv, Gioacchino Lanza Tomasi, mărturisea că era un „om al tainelor“. Că a fost și a rămas așa sepoate vedea din faptul că nici azi, la aproape șase decenii de la moartea sa, biografii nu cunosc din viața aristocratului sicilian decât foarte puține lucruri. În timpul Primului Război Mondial a luptat ca ofițer de artilerie în armata italiană, a fost luat prizonier, a evadat și sa întors din Ungaria în Italia pe jos. S-a căsătorit în 1932 cu baroneasa Alessandra Wolff Stomersee. Nesuportând guvernarea lui Mussolini, a trăit lungi perioade în străinătate, iar după război a revenit la Palermo. În 1955 a început să scrie Ghepardul, al cărui plan îl avea în minte de mulți ani. A murit la Roma în 1957, înainte de publicarea romanului (Il Gattopardo, Feltrinelli, 1958; trad. rom. Humanitas Fiction, 2011), considerat unul dintre cele mai importante din literatura italiană. Printre scrierile sale postume se numără Sirena şi alte povestiri (I Racconti, 1961; Humanitas Fiction, 2016), Lezioni su Stendhal (1977), In vito alle Lettere francesi del Cinquecento (1979), Letteratura inglese, 2 vol. (1990–1991), Călător prin Europa. Epistolar 1925–1930 (Viaggio in Europa. Epistolario 1925–1930, 2006; Humanitas, 2016).