citatecărți.ro

Geo Bogza

Geo Bogza (6 februarie 1908 – 14 septembrie 1993). Scriitor, jurnalist, avangardist, pionier al reportajului literar românesc, a fost închis de două ori sub acuzația de pornografie. A editat revista deavangardă Urmuz și a fost unul dintre redactorii de bază ai revistei unu între 1929-1932. A debutat editorial în 1929 cu volumul de versuri Jurnal de sex, apoi, în anul 1933, îi apare , Poemul invectivă. A fost unul dintre teoreticienii și activiștii de frunte ai avangardei românești, devenind totodată, datorită unor titluri precum Țări de piatră, de foc, de pămînt (1939), Cartea Oltului (1945) sau Țara de piatră (1946), unul dintre cei mai importanți autori de reportaj din literatura noastră. După 1947 a aderat la realismul socialist, mai cu seamă în reportaj, reușind însă să-și păstreze autenticitatea în creația lirică.
Mai mult
Exasperarea creatoare
Geo Bogza, Sașa Pană