Charles Duhigg a studiat istoria la Yale și a obținut un MBA la Harvard Business School. Din 2006, este reporter economic la The New York Times. În 2013 a primit Premiul Pulitzer pentru The iEconomy, oserie de articole despre Apple. A scris și despre criza financiară din 2008, expunând modul în care companiile profitau de persoanele în vârstă și comentând încălcările la nivel naţional ale legii Safe Drinking Water Act. Pentru aceste articole, Charles Duhigg a primit nenumărate distincții, printre care National Journalism Award, Investigative Reporters and Editors' Medal și National Academies' Reporting Award.
Locuiește la Brooklyn împreună cu soția sa și cei doi copii. După cum povestește pe site-ul său, charlesduhigg.com, înainte de a deveni jurnalist, a fost mesager pe bicicletă la San Francisco, timp de o zi îngrozitoare.