citatecărți.ro

Adriana Bittel

ADRIANA BITTEL, născută la 31 mai 1946, în Bucureşti, este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii române contemporane. A absolvit, în 1970, Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti. Din 1972 şi până în 2010 a lucrat în redacţia revistei România literară. De peste 20 de ani publică regulat recenzii în săptămânalul Formula AS. A debutat cu volumul de proză scurtă Lucruri într-un pod albastru (Editura Cartea Românească, 1980). Alte volume publicate: Somnul după naştere (proză scurtă, Editura Cartea Român ească, 1984), Iulia în iulie (proză scurtă, Editura Eminescu, 1986), Fototeca. Temă cu variaţiuni (Editura Cartea Româ nească, 1989), Întâlnire la Paris. Unsprezece povestiri (Editura Compania, 2001, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi Premiul ASPRO), Cum încărunţeşte o blondă. Povestiri din secolul trecut (Editura Compania, 2006) – ultimele două reunite în volumul Cum încărunţeşte o blondă. Povestiri (Editura Humanitas, 2015). Este prezentă în antologiile Generaţia '80 în proza scurtă (alcătuită de Gheorghe Crăciun şi Viorel Marineasa, Editura Paralela 45, 1998) şi Romanian Fiction of the '80s and '90s (îngrijită de Alexandru Vlad, Editura Paralela 45, 1999), precum şi cu texte traduse în antologii din SUA, Austria, Germania, Italia, Suedia. A participat la volumele colective Cartea cu bunici (Editura Humanitas, 2007), Tovarăşe de drum (Editura Polirom, 2008), Poveşti de dragoste la prima vedere (Editura Humani- tas, 2008), Intelectuali la cratiţă (Editura Humanitas, 2012) şi Casele vieţilor noastre (Editura Humanitas, 2014).
Mai mult
Cum încărunţeşte o blondă
Adriana Bittel